Dezvoltarea organizationala. Management prin obiective. Lucru in echipa

Dezvoltarea organizationala si cresterea performantei organizationale Ce este dezvoltarea organizationala Analiza stadiului de dezvoltare ca punct de plecare in dezvoltarea organizationala Etape si domenii ale dezvoltarii organizationale Planificarea si beneficiile procesului de planificare a dezvoltarii organizationale   Managementul prin obiective Managementul prin obiective ca strategie de dezvoltare organizationala Domenii aplicabile managementului prin obiective Avantaje si…

Details

Noutati legislative- Salarizare. REVISAL

Notiunea de expert legislatia muncii – impactul acestei noi ocupatii in raporturile de munca Incheierea contractului individual de munca – negocierea CIM, atat din perspectiva angajatorului cat si a posibilului salariat – clauze contractuale asumate prin semnarea CIM – clauze negociate la semnarea CIM – clauze care se pot negocia pe durata existentei CIM GDPR…

Details

Managementul Proiectelor de Investitii

Sesiune introductiva – prezentare participanti si curs. Abordari si concepte folosite in managementul proiectelor.  Proiecte – programe – strategie. Integrarea strategica a initiativelor de proiect.  Analiza de nevoi, analiza de oportunitate, sisteme de prioritizarea utilizate in motivatia de initiere a proiectelor. Cadrul institutional intern si extern al proiectelor. Necesitatea unor transformari organizationale. Definirea scopului si…

Details

Implementarea corecta a SCIM

Organizarea sistemului de control intern managerial – modificarile aduse Codului controlului intern managerial prin Ordinul Secretarului General al Guvernului nr. 600/2018 – responsabilitatile conducatorilor entitatilor publice in domeniul controlului intern/managerial prevazute in Codul controlului intern managerial, aprobat prin Ordinul Secretarului General al Guvernului nr. 600/2018 – motive pentru care controlul intern/managerial trebuie sa reprezinte o…

Details

Control financiar preventiv. Control de gestiune

ORDIN nr. 17 din 6 ianuarie 2022 privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu NOUTATI, DEZBATERI SI ANALIZA PRACTICA privind: Ordin nr.103/2019…

Details

Gestiunea si administrarea patrimoniului public si privat al statului

1. Managementul patrimoniului public si privat al statului: continutul, formarea, administrarea si evidenta patrimoniului public si privat al statului; 2. Analiza patrimoniului public din punct de vedere al continutului juridic, economic, administrativ si financiar; 3. Formarea si administrarea patrimoniului public; 4. Domeniul public al statului si al U.A.T. – unitatilor administrativ – teritoriale; 5. Regimul…

Details

MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL

NOUTATI LEGISLATIVE APLICABILE IN ANUL 2022: • Metodologia aplicabila in conformitate cu Sistemul national electronic de plata online (Decizia nr.34/27.09.2021 a Autoritatii pentru Digitalizarea Romaniei). • OMFP nr.494/2021, transmiterea in format electronic a situatiilor financiare trimestriale centralizate intocmite de institutiile publice. • OMFP nr.410/2021, pentru reglementarea unor aspecte contabile, micsorarea numarului de actiuni detinute sau…

Details

AUDIT INTERN IN SECTORUL PUBLIC

Analiza si dezbateri in baza modificarilor legislative pentru aprobarea: Normelor generale privind exercitarea activitatii de audit public intern; Normelor privind sistemul de cooperare pentru asigurarea functiei de audit public intern; Normelor privind infiintarea Comitetelor de audit intern; OMFP nr.659/2015 pentru aprobarea Cadrului general de echivalare a competentelor profesionale necesare pentru obtinerea certificatului de atestare; Ordinul…

Details

ETICA SI INTEGRITATE – IMPLEMENTAREA SNA – CONSILIER DE ETICA

Definirea eticii si integritatii – introducere in terminologia specifica eticii (etica, morala, deontologie, etica in afaceri, etica profesionala, responsabilitate sociala corporativa etc.); exemple; – definirea conformitatii si stabilirea diferentelor intre etica si conformitate; exemple; – definitia integritatii si relatia dintre etica si integritate; – integritatea –  un ,,monopol” al administratiei publice? – studii de caz.…

Details

AUDIT INTERN IN SECTORUL PUBLIC

Analiza si dezbateri in baza modificarilor legislative pentru aprobarea: Normelor generale privind exercitarea activitatii de audit public intern; Normelor privind sistemul de cooperare pentru asigurarea functiei de audit public intern; Normelor privind infiintarea Comitetelor de audit intern; OMFP nr.659/2015 pentru aprobarea Cadrului general de echivalare a competentelor profesionale necesare pentru obtinerea certificatului de atestare; Ordinul…

Details

Implementarea corecta a SCIM

Organizarea sistemului de control intern managerial – modificarile aduse Codului controlului intern managerial prin Ordinul Secretarului General al Guvernului nr. 600/2018 – responsabilitatile conducatorilor entitatilor publice in domeniul controlului intern/managerial prevazute in Codul controlului intern managerial, aprobat prin Ordinul Secretarului General al Guvernului nr. 600/2018 – motive pentru care controlul intern/managerial trebuie sa reprezinte o…

Details

Control financiar preventiv. Control de gestiune

ORDIN nr. 17 din 6 ianuarie 2022 privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu NOUTATI, DEZBATERI SI ANALIZA PRACTICA privind: Ordin nr.103/2019…

Details

Analiza Cost Beneficiu

Cadrul legislativ de referinta (Normele legislative nationale si europene) Etapele realizarii Analizei Cost-Beneficiu Analiza Cost-Beneficiu financiara (Obiectivele si scopul analizei, Calcularea fluxurilor financiare,* Tarife si capacitatea de plata a utilizatorilor, Analiza profitabilitatii,Sustenabilitatea financiara) Analiza Cost-Beneficiu economica (Obiectivele si scopul analizei, Corectii fiscale si conversia preturilor, Integrarea externalitatilor) Elaborarea si evaluarea analizei cost – beneficiu pentru…

Details

Managementul Proiectelor

Sesiune introductiva – prezentare participanti si curs. Abordari si concepte folosite in managementul proiectelor.  Proiecte – programe – strategie. Integrarea strategica a initiativelor de proiect.  Analiza de nevoi, analiza de oportunitate, sisteme de prioritizarea utilizate in motivatia de initiere a proiectelor. Cadrul institutional intern si extern al proiectelor. Necesitatea unor transformari organizationale. Definirea scopului si…

Details

Dezvoltarea organizationala. Management prin obiective. Lucru in echipa

Dezvoltarea organizationala si cresterea performantei organizationale Ce este dezvoltarea organizationala Analiza stadiului de dezvoltare ca punct de plecare in dezvoltarea organizationala Etape si domenii ale dezvoltarii organizationale Planificarea si beneficiile procesului de planificare a dezvoltarii organizationale   Managementul prin obiective Managementul prin obiective ca strategie de dezvoltare organizationala Domenii aplicabile managementului prin obiective Avantaje si…

Details

MANAGEMENTUL RISCURILOR

Sistemul de identificare, management si raportare a riscului; prezentare si analiza a COSO I, COSO ERM (Enterprise Risk Management) si SR ISO 31000/ 2010. Managementul riscului in conformitate cu prevederile OSGG nr.600/2018 privind modificarea si completarea OSGG nr.400/2015; Riscul inerent, riscul rezidual, apetitul de risc/ toleranta la risc; Categoriile de personal care gestioneaza procesul de…

Details

ACHIZITII PUBLICE-IMPLEMENTAREA CONTRACTELOR conform H.G. NR. 1/2018

DISCUTII pe marginea legislatiei: Ordinul Ministrului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei nr. 1586/10.08.2022 pentru aprobarea metodologiei privind ajustarea preturilor si a valorii devizelor generale in cadrul proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile LEGEA nr. 208 din 11 iulie 2022 pentru modificarea si completarea Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale,…

Details

Management sanitar

Management general Tipuri de organizatii si stiluri de conducere Management si leadership Tipuri de sisteme de sanatatate Analiza aplicata a sistemului de sanatate din Romania   Planificare sanitara Evaluarea nevoilor; functii si roluri Elemente de demografie si epidemiologie Surse de date si metode pentru analiza nevoilor impactul planificarii sanitare   Economie sanitara si management financiar…

Details

Managementul de mediu

• Raportul dintre legislația națională și legislația UE în ceea ce privește managementul deșeurilor • Exemplificare – legislația UE (Directive, Decizii, Regulamente) cu trimitere aplicată cel puțin la cele amintite de OG 92 din 2021 • Exemplificare – legislația națională corelată cu legislația UE și legislația internațională • prezentare site-uri oficiale de căutare a informațiilor…

Details

Managementul Investitiilor